Îmi smulg de la gât o mană care mă sufoca. Şi îmi dau seama atunci că tocmai mâna mea, cea care smulgea de la gât mâna ce mă sufoca, îmi aruncase deja un lanţ în jurul gâtului cu acelaşi gest cu care mă elibera.
Mă întreb pe mine însumi cum se întâmplă că îmi supravieţuiesc, cum de îndrăznesc să am laşitatea de a vieţui aici, printre toţi aceşti oameni
cărora mă străduiesc să le semăn, dornic să ajung să fiu realmente din
aceeaşi substanţă cu mizeriile iluzorii din care sunt ei alcătuiţi?
E o oboseală care ar vrea nu să înceteze să existe- ceea ce poate sau nu
poate să devină posibil-, ci este vorba de o oboseală mult mai oribilă şi profundă: să reuşeşti să încetezi chiar de a fi fost existat, ceea ce
nu e deloc posibil.
Îmi lipseşte ceva ce nu-mi doresc şi sufăr din pricina că aşa ceva nu constituie realmente o suferinţă.
Cartea Neliniştirii - Fernando Pessoa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu