"Se pare că iubim, de fapt, ceea ce ne lipseşte."
                                                                                                                               O.Paler

Wake me up when the world ends

E tragic dacă realizezi într-un moment trist, că nu eşti decât întâlnirea întâmplătoare şi provizorie, a unor pure elemente.

Aşa se simte uneori, când o prietenie se sfârşeşte.

"Simple like a mountain is simple"

Am început să adorm mai greu decât vin visele.
Şi-a început să se străcoare iar acea slăbiciune indispensabilă de piele şi de suflet.

Sfârşesc fiecare zi observând că sunt exact cine am crezut că sunt:
-Aceeaşi idee a unei nenorocite insatisfacţii.
Nu ştiu cum să mă inlocuiesc.
Şi nici cum să rup din ceilalţi ca să mă peticesc pe mine.
Nu e vina mea ca înteleg totul numai după ce pierd.
Şi că iubesc mereu, exact ce nu am.

Diary of absence

Astăzi am lipsit.

M-am trezit respirând mirosul cafelei şi am tânjit o ţigară pe care nu aveam.

Mi-am amintit şi de un om.Am refuzat însă să indur, orice fel de dorinţă.

Îmi lipseşte liniştea atunci când vorbesc.

Şi mă jenează pereţii aerului, atunci când cineva îmi cere să ii explic ce simt, atunci când tac.
Am acest sentiment iritant, că nu sunt niciodată singură.
Şi totuşi, noaptea e numai întuneric.

 

Detachment

Ar fi trebuit să muşte raţiunea din mine când te văd, în fiecare zi, mergând cu mintea hibernând pe langă mine.

Mă doare mai mult locul tău bine înfipt printre celelalte suflete.

Şi incomoditatea ce o simt eu, printre semenii mei.

Ar fi trebuit să mă eliberez de constrângeri şi să cresc cumva din mine însămi.

 Mi-e teamă însă, că n-am loc.

Septembrie

Sunt sigură că te-ai fi simţit mândru de mine.
Că toată vălmăşeala de sentimente paterne, s-ar fi îmbibat în scârba ce o port astăzi faţă de anumite dimineţi de septembrie.
Erai un praf de năpastă care îngreuna omenirea.
Aveai însă, o fericire umilă care-mi permitea să construiesc o răzvratire în mine, ce astăzi s-a preschimbat într-o revoltă grea.
O revoltă ce-mi dă sentimente de putere, siguranţă şi o anumită schimonosire de mândrie.


Mi-e teamă că de ceva vreme, te-au şters de pe faţa pământului.

"Dacă ar putea să gândească, inima s-ar opri."

Îmi smulg de la gât o mană care mă sufoca. Şi îmi dau seama atunci că tocmai mâna mea, cea care smulgea de la gât mâna ce mă sufoca, îmi aruncase deja un lanţ în jurul gâtului cu acelaşi gest cu care mă elibera.

Mă întreb pe mine însumi cum se întâmplă că îmi supravieţuiesc, cum de îndrăznesc să am laşitatea de a vieţui aici, printre toţi aceşti oameni cărora mă străduiesc să le semăn, dornic să ajung să fiu realmente din aceeaşi substanţă cu mizeriile iluzorii din care sunt ei alcătuiţi?

E o oboseală care ar vrea nu să înceteze să existe- ceea ce poate sau nu poate să devină posibil-, ci este vorba de o oboseală mult mai oribilă şi profundă: să reuşeşti să încetezi chiar de a fi fost existat, ceea ce nu e deloc posibil.

Îmi lipseşte ceva ce nu-mi doresc şi sufăr din pricina că aşa ceva nu constituie realmente o suferinţă.

Cartea Neliniştirii - Fernando Pessoa

În nopţile în care luna lipseşte

Ocup puţină libertate.

Am sufletul îngust

şi câteodată,

îmi izbesc rana

de toate cerurile imaginare.

Gândul mi-e mereu sus,

sub nori întinaţi,

ce odinioară păreau predictibili.

E ca şi cum, 

îmi muşcă un câine 

din suflet.

Ispăşire

Ţi-am simţit lipsa în dimineaţa asta, nevăzutule.Şi-am fumat ţigara în locul tău.

Mi s-a făcut dor de toţi oamenii pe care i-am iubit.Şi cei care nu m-au iubit.

Dar am tăcut.

M-ai învăţat că numai aşa îmi pot ispaşii păcatele.

  

Ultima ţigară e cea mai dureroasă.

 

Casa unde ceasurile au încetat să mai bată

Cârciumi cu miros îmbâcsit de beţie îmi amintesc mereu de sentimentele paterne.

Drumul spre casă aduce numai nostalgii, ce pică greu ca plumbul, în camera unde mereu este fum, oricâte ferestre aş deschide.

Patru ziduri nu construiesc “acasă”.

Negrul nu e doar o absenţă de culoare.

Obsesia mea se întinde în el încă de atunci, de când cafeaua neagră are altă strălucire.

De când nopţile au altă tristeţe, dar aceeaşi moleaşeală întruchipată în ziduri unde oamenii mor şi nu-i plânge nimeni.

Greşesc fiecare respiraţie.

 Şi astăzi mi-e dor de tine.

For Jane

225 days under grass
and you know more than I.
they have long taken your blood,
you are a dry stick in a basket.
is this how it works?
in this room
the hours of love
still make shadows.

when you left
you took almost
everything.
I kneel in the nights
before tigers
that will not let me be.

what you were
will not happen again.
the tigers have found me
and I do not care. 

Charles Bukowski

Stelele nu sunt pentru oameni

Suflete, bun de nimic.

N-ar trebui să îmi tresalte pielea, şi nici să îmi număr zilele neştiute până când am impresia că voi mai exista.

-Ce pictează un pictor orb?

-Ce alţii nu văd.

Te-aş căuta, dacă în altă variantă a vieţii n-aş fi ştiut unde eşti.

Dacă într-o altă înserare, m-ar interesa ce se întamplă cu moartea după ce işi ia mâna de suflete.

Există o dezamăgire în lucruri.

Şi un dezgust în fiecare spirit.

Dar tăcerea e dureroasă atunci când se simte cuvântul, dar nu-l mai poţi vorbi.

Atunci când se simte cuvântul.

 şi se face noapte.

Repetate nopţi

 Fă-mă să râd soare,

Acum, când murim în copilărie.

Orbul ne ghidează rânjind

în seva aerului,

izbit în fiecare obraz,

temându-mă,

să nu stiu să mor mâine.

Uit să arunc sufletele de ieri.

Mor în fiecare trup răstignit de respingeri.

Teama

Ce-ţi doreşti?
Strigă tare, zbiară chiar
să te poată auzi trupul!

Fericirea.
fericire tânjesc
în toată carnea,
în bietul meu încremenit
suflet.

Îmi ceri ascunsul.
A putrezit, tu nu vezi?
Fericirea, s-a măcinat
în tine, omule!


Am orbit, văd...
a existat poate uniform
undeva, în zona îngustă
din partea stângă şi n-am 
comunicat cu ea.
S-a regenerat, cred
în alt mine.
Şi mi-e teamă,
mi-e teamă c-am murit 
în fericire 
şi nu ştiu.

Eşec

Am încercat să te susţin

clipă de clipă,

moarte de moarte.

Mă zgârie un galben

murdar

ce răzbate tăcut în verdeaţa

copacului mort.

mi-e dor de singuratate

şi nici cândva

nu te-am aşteptat.

e-atâta veselie în juru-mi

încat par a fi un om

crescut de cai

şi nu de oameni.

Nimicul ăsta nu mai pâlpâie

Şi teamă imi e

Că sila asta mi s-a transformat

În plans.

Nu vezi?

Bach pentru noi

Şi-a scris preludiul.